Lista de conferinte medicale 2021

Biofactorii si sanatatea imbatranirii – Rolul vitaminelor

Perioada:
16-09-2021 - 16-09-2021
Tinta:
Specialitatea
Medicina de familie

Biofactorii si sanatatea imbatranirii – Rolul vitaminelor

 

🔊 Lectori:
Prof. Dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Membru de Onoare al Academiei Române
Prof. Univ. Dr. Farm. Gabriel Șaramet, Prodecan al Facultății de Farmacie, UMF ”Carol Davila” București
Șef Lucrări Dr. Anca Crăciun, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice

🕑 Data și ora: 16-09-2021, 19:00

 

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate în slujba sănătății omului, Wӧrwag Pharma dă startul celei de-a doua serii de webinarii educaționale gratuite – “Biofactorii în decada îmbătrânirii sănătoase”.

Compania germană Wӧrwag Pharma are o experiență bogată în domeniul preparatelor farmaceutice cu conținut de biofactori (vitamine, minerale și oligoelemente), care aduc beneficii pacienților cu boli metabolice, neurologice și cardiovasculare.

Profesorul Emerit Dr. Nicolae Hâncu împreună cu echipa sa vin alături de noi pentru a explica pe înțelesul fiecăruia atât profesioniști în domeniul sănătății, cât și pacienți, rolul și importanța biofactorilor în menținerea sănătății și în tratamentul unor boli.

Proiectul “Biofactorii în decada îmbătrânirii sănătoase” debutează joi, 16 septembrie 2021. Primul webinar din această serie aduce în atenție rolul vitaminelor în sănătatea îmbătrânirii și este dedicat profesioniștilor din domeniul sănătății. Întreaga lună septembrie 2021 este dedicată vitaminelor esențiale pentru organismul uman.

Webinarul are ca invitați și teme:

  • Șef Lucrări Dr. Anca Crăciun, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice – “Rolul vitaminelor B1, B6, B12 și vitaminei D în procesul de îmbătrânire”.

Odată cu îmbătrânirea apar în organism procese de declin inevitabil. Vitaminele joacă un rol important în prevenirea accelerării acestor fenomene, cât şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii. Studierea procesului de îmbătrânire ia în calcul nu numai durata vieţii, ci şi capacitatea ei productivă prin păstrarea abilităților funcționale, a capacităților mentale, a posibilității de a interacționa cu semenii, de a fi creativi și utili familiei și societății.

  • Prof. Univ. Dr. Farm. Gabriel Șaramet, Prodecan al Facultății de Farmacie, UMF ”Carol Davila” București – “Despre suplimentare, prevenție și tratament. Medicament sau supliment alimentar? Ce ne vindecă și ce ne menține sănătoși?

Cum facem diferența între medicamente și suplimente alimentare? Care sunt preparatele farmaceutice care tratează și care sunt produsele farmaceutice care ajută în menținerea sănătății? Ce reglementări aduce Legea suplimentelor alimentare publicată în Monitorul Oficial al României în 01.04.2021? Acestea sunt întrebările de la care pornește discuția despre beneficiile preparatelor farmaceutice.

  • Prof. Dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Membru de Onoare al Academiei Române – “Rolul vitaminelor B1, B6, B12 și vitaminei D în afecțiunile asociate vârstnicului”.

Dintr-o serie de considerente care țin de modificările structural și funcționale instalate odată cu înintarea în vârstă, precum și contextual socioeconomic, vârstnicii sunt predispuși la deficite nutrționale multiple, inclusiv vitaminice. De exemplu, persoanele peste 60 de ani pot dezvolta mai ușor deficit de vitamina B12 având în vedere macanismele complexe implicate în digestia, absorbția și metabolismul acestei substanțe.

Profită de această oportunitate pentru a te informa de la cei mai buni! Investește în dezvoltarea ta profesională! Fii mai aproape de pacienții tăi!

Acest eveniment este realizat cu sprijinul:

Site-ul evenimentului