Lista de webinarii medicale 2020

HEPATITA C 2020+

Perioada:
04-09-2020 - 04-09-2020
Tinta:
Medic
Specialitatea
Medicina de familie

Simpozionul este creditat cu 4 puncte EMC

Dragi colegi,

Ca urmare a situației epidemiologice create de infecția cu SARS COV-2 și pentru că prevenția, diagnosticarea si tratarea pacienților noștri rămân prioritare pentru noi toți, dorim să vă anunțăm că evenimentul educațional național cu tema:  “HEPATITA C 2020+” se va desfășura online în data de 4 septembrie 2020. Vom folosi o platformă dedicată pentru evenimente online ce asigură transmisii live de înaltă calitate, permite logarea concomitentă a tuturor participanților înscriși la eveniment, a lectorilor și a partenerilor, precum și adresarea de întrebări sub formă de mesaj.

Tematica științifică va aborda următoarele subiecte de interes:

  • Romania:  De ce HEPATITA C 2020+?
  • Hepatita C, tot ce e bine de știut
  • Evoluția în managementul hepatitei cronice cu virus C: 2015 – 2020+
  • Tratamentul modern al hepatitei C
  • Suportul permanent asigurat de rețeaua medicilor de familie în menținerea calității îngrijirii pacienților infectați cu virusul hepatitic C
  • 5 pași importanți în managementul optim al pacientului cu VHC: identificare, diagnosticare, trimitere la specialist, tratare, monitorizare post- tratament
  • Reguli de bună practică în abordarea pacientului cu virusul hepatitic C

Experiența ultimilor ani în lupta cu virusul VHC va fi prezentată de către specialiști cu experieță pe durata întregii sesiuni. Suntem convinși că schimbul de informații va suscita interesul.

Vă așteptăm!

Dr. Sandra Adalgiza Alexiu
Președinte AMFB

Data si ora: 04.09.2020